Terapie ocupaţională

Terapia ocupatională are drept scop ajutorarea oameniilor să își recaștige independența în majoritatea ariilor de existență; această terapie îmbunătățește abilitățile cognitive, fizice și motrice ale persoanelor cu dizabilități și contribuie la cresterea încrederii de sine și la reintregrarea socială a unui individ. 

Principalele ocupații ale unui copil sunt joaca și învățatul. Terapeuții vor evalua abilitățile copiilor de a se juca, performanțele școlare și activitațile de zi cu zi pentru a le analiza comparativ cu standardele adecvate grupelor de vârstă ale acestora.

Terapia ocupationala este necesara atunci cand este afectata performanta in mai multe domenii: 

Abilitati de motricitate fina: miscarea si dexteritatea muschilor mici din maini si degete. 

Abilitati de motricitate grosiera: miscarea muschilor mari din brate si picioare. 

Abilitati vizuo-motrice: deplasarea unui copil pe baza perceptiei informatiilor vizuale. 

Abilitati oral-motorii:miscarea muschilor din gura, buze, limba si maxilar, incluzand suptul, muscatel, mestecatul si linsul. 

Abilitati de auto-ingrijire: imbracat, hranit si mersul la toaleta. 

Integrare senzoriala: abilitatea de a primi, sorta si raspunde la informatiile primite din mediu. 

Abilitati de planificare motorie: abilitatea de a planifica, implementa si imparti secventele sarcinilor motorii.

Art-terapia

Art-terapia reprezintă folosirea  terapeutică a creației artistice pentru îmbunatățirea stării emoționale a persoanelor care au diferite dificultăți de viață sau a celor care își doresc dezvotarea personală.

Atelierele de art -terapie propun un loc de exprimare liberă și creativă a emoțiilor, ideilor, frustrărilor, anxietăților , în forme și culori, un suport și o însoțire în evoluția ficăruia de către un psihoterapeut specializat care asigură un cadru protector,  bazat pe încredere.

Art-terapia folosește tehnici creative precum desenul, pictura, modelajul, teatrul, dansul, muzica sau marionetele, pentru a  ajuta fiecare persoană să se înteleaga pe sine, să se elibereze de anxietățile acumulate, de tensiuni și să faciliteze comunicarea si relaționarea.

Ideea de bază în art-terapie este aceea că procesul creativ ajută oamenii  în dezvoltarea abilităților personale și interpersonale (comunicare,relaționare,inteligenta emoțională), în cresterea stimei de sine și a autoconștientizării, în gestionarea comportamentului și reducerea stresului, în dezvoltarea capacităților cognitive prin stimularea atentiei, imaginației și a gândirii; toate acestea desfașurându-se în atelierul de art-terapie sub îndrumare unui psihoterapeut ce coordonează întreaga activitate.

Implică atât un proces de creație, cât și unul de reflecție, de trăire constientă și analiză a emoțiilor și gândurilor. Astfel, în cadrul oricărui exercițiu, vă veți pune o serie de întrebări, veți lucra un obiect handmade (veți picta pe lemn, pe sticlă, pe plastic) sau veți scrie și desena într-un caiet, iar pe urmă, veți reflecta asupra produsului final și asupra lucrurilor pe care le descoperiți despre voi. 

Prin intermediul desenului, picturii, modelajului, jocului cu marionete, dansului și muzicii, sub îndrumarea psihologului, copiii  vor  învăța  să-și exteriorizeze sentimentele și emoțiile, să-și exprime opinia , vor învăța să se asculte pe ei însiși și pe ceilalți, să coopereze și să se tolereze.

Prin atelierul de art-terapie copilul va reusi:

Să-și dezvolte stima de sine și spontaneitatea care vor facilita integrarea emoționala și comportamentală în grup

Să-și formeze abilități de comunicare și relaționare, printr-un contact verbal și non verbal adecvat cu ceilalți

Să-și exprime sentimentele și emoțiile, dorințele și nevoile, să se descopere în fata celorlalți atunci când este pregatit

Să-și dezvolte capacități cognitive precum atenția, limbajul, gîndirea, memoria, creativitatea

Educaţia

Platon definea educația ca fiind „Arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele.”

Un rol deosebit de important pentru reuşita în viaţă îl are educaţia. Prin educaţie ca fenomen social înţelegem transmiterea experienţei de viaţă de la o generaţie la alta, cunoaşterea bunelor maniere şi comportarea în societate conform cu aceste deprinderi.

 Educaţia se referă atât la însuşirea unor cunoştinţe teoretice, cât şi la un anumit comportament etic acceptat de societate. În primă instanţă vorbim despre o persoană care are o educaţie bună, posedă un set important de noţiuni teoretice, este educat prin formarea profesională şi printr-o cultură generală impresionantă.

 Accentul pe care îl pun în acest articol este pe educaţia morală, pe un comportament sănătos între oameni.

Educația în sens restrâns se referă la educația formală (în gradinițe, școli, licee, facultăți).

 Educația formală se referă la ansamblul acţiunilor educative sistematice şi organizate, elaborate şi desfăşurate în cadrul unor instituţii de învăţământ specializate (şcoală, universitate etc.)

Scopul acestui tip de educaţie este introducerea progresivă a elevilor în marile paradigme ale cunoaşterii  şi instrumentalizarea lor cu tehnicile culturale care le vor asigura o anumită „autonomie educativă”

Pregătirea este elaborată în mod conştient şi eşalonat, fiind asigurată de un corp de specialişti pregătiţi anume în acest sens.

 Informaţiile primite sunt cu grijă selectate şi structurate, permiţând o asimilare sistematizată a cunoştinţelor şi facilitând dezvoltarea unor abilităţi şi deprinderi necesare integrării individului în societate.

Educația incluzivă

Educaţia incluzivă se referă la eliminarea tuturor barierelor din calea educaţiei

şi a asigura participarea celor vulnerabili din punct de vedere al excluziunii şi

marginalizării .

 Prima cerinţă a

educaţiei incluzive este de a diminua până la a elimina toate formele de excluziune. Ea

asigură accesul, participarea şi succesul şcolar pentru toţi copiii. Şcoala incluzivă

dezvoltă toate elementele necesare unei integrări sociale reuşite.

 Şcoala incluzivă este  deschisă tuturor elevilor şi le furnizează elementele esenţiale unei integrări sociale reuşite.

Scoala incluziva  presupune, în primul rând, recunoasterea dreptului fiecarui copil la educatie, si apoi întelegerea diferentelor de adaptare si învatare,specifice fiecarui copil în parte, ca fiind naturale.

Şcolile incluzive sunt acele şcoli deschise şi prietenoase, care au o curriculă

flexibilă şi practici de predare de calitate care promovează evaluarea continuă şi

parteneriatele din educaţie.

 Cadrele didactice implicate în educatia incluziv pun accentul pe dezvoltarea de activitati care comporta lucrul în echipa si cooperarea, pe respectarea identitatii culturale a fiecarui copil în parte si pe monitorizarea constanta a eficacitatii activitatilor de predare - învatare - evaluare la nivelul fiecarui copil.

 În acelasi timp, programele de sprijin si remediere scolara, utilizarea posibilitatilor oferite de curriculum-ul la decizia scolii si implicarea parintilor îndiverse activitati extracurriculare organizate la nivelul unitatii de învatamânt reprezinta tot atâtia pasi catre succesul scolar al fiecarui copil.

O scoala incluziva este o scoala deschisa catre orice elev, o scoala care primeste orice elev, îl valorizeaza si îl face sa se simta acasa. Este, as spune, scoala ideala, unde toata lumea se duce cu placere si toti copiii sunt ajutati sa-si atinga maximumul potentialului nativ. Este scoala care ofera sprijin accentuat pentru acei copii care au nevoie în mod deosebit de el".

Dreptul copiilor la educație trebuie respectat indiferent de problemele pe care le prezintă în procesul de învățare școlară. Educația este și ea unică pentru fiecare elev în parte în funcție de stilul, ritmul, nivelul său de învățare și dezvoltare, caracteristicile și particularitățile sale (etnie, rasă, gen, dizabilitate, religie etc.), aptitudinile, așteptările sau experiența sa anterioară.

(Gherguț, A., 2016, p.41)

E-learning

În sens larg, prin e-learning  se înţelege totalitatea situaţiilor educaţionale în care se utilizează semnificativ mijloacele tehnologiei informaţiei şi comunicării.

În sens restrâns, elearning reprezintă un tip de educaţie la distanţă, ca experienţă planificată de predare-învăţare organizată de o instituţie ce furnizează mediat materiale într-o ordine secvenţială şi logică pentru a fi asimilate de studenţi în manieră proprie. 

Sub denumirea de software didactic sau de instrumente şi resurse pentru elearning, o gamă largă de materiale electronice (pe suport digital/ multimedia) sunt dezvoltate pentru a susţine procesul de educaţie: 

hărţi, 
dicţionare,
 enciclopedii, 
filme didactice, 
prezentări în diverse formate digitale,
 cărţi electronice (e-books),
 teste, 
tutoriale,
 simulări, 
software ce formează abilităţi, 
software de exersare,
 jocuri didactice

 Computerul şi materialele electronice/ multimedia sunt utilizate ca suport în predare, învăţare, evaluare sau ca mijloc de comunicare.

Rolul familiei în educația copilului

Familia contează, pentru că este singurul factor determinant care modelează principiile și realizările cuiva. Familia are o puternică influență asupra a ceea ce am devenit, asupra modului în care ne vedem pe noi înșine și tot așa se va întampla și cu copiii noștri.

Implicarea pãrinților are,  un efect pozitiv asupra atitudinii și asupra comportamentului elevilor.

note mai mari , 
abilităţi îmbunătăţite de scriere şi citire, 
rată de prezenţă la şcoală mai bună, 
mai puţine probleme comportamentale. 

Din acest motiv, implicarea părinţilor reprezintă o modalitate de a ajuta copiii în tranziţia acestora prin adolescenţă, cu efecte pozitive semnificative.

Învățătorii pot vorbi cu familiile despre programele şcolii şi progresul elevului.

Prin comunicare eficientă cu familia, aceasta ajunge să conştientizeze rolul în educaţie, rolul în integrarea cu succes a copilului său. Familia trebuie să exercite o influenţă pozitivă asupra copilului, rolul său fiind foarte important în dezvoltarea acestuia din punct de vedere fizic, intelectual, moral.

 Pentru buna dezvoltare a copilului, pentru formarea unei personalităţi armonioase, căldura căminului părintesc, afecţiunea părinţilor, înţelegerea familială sunt esenţiale. În creşterea, educarea şi formarea acestuia este nevoie de mult tact, de o îmbinare corectă a înţelegerii şi afecţiunii cu autoritatea părintească, astfel încât să lucreze disciplinat, dar cu plăcere, respectându-şi şi iubindu-şi părinţii.